- Prima Pagina
- Despre mine
- Rezultate
- Reproducatori
- Galerie foto
- Bine de stiut!
- Cum procedam
- De vanzare!!!
- Lasati un mesaj
- Alte site-uri
Atunci când vorbim de rezultate, se cuvine să amintim de concurenta în care sunt obţinute. Să vorbim despre numărul de crescători, despre numărul de judeţe, dar şi despre poziţia geografică în care te afli.
Oraşul Oneşti este poziţionat pe valea Trotuşului, la poalele Nemirei. Intrarea porumbeilor este posibila prin pasul Oituz sau peste Măgura. Prima etapa de concurs o avem la 620 km, cam cu 100 km mai mult decât cei cu cea mai mica distanţa şi mai putin cu 140 km faţa de cei mai indepartaţi.
Concurenţa este foarte puternică, iar pentru a dovedi acest lucru o sa enumar doar cativa dintre concurenţi şi rezultatele lor în top 5 din ultimii ani.
- Nica Vasile, Tg.Ocna, locul 3 Naţional-Fond Maturi
- Mititelu Florin, Tg.Ocna, locul 5 Naţional-Fond Tineret
- Gheorghita Catalin, Bacău, loc 1 Naţional-Fond Maturi
- Magirescu+Ojog, Bacău, loc 1 Naţional-Fond Palmares Tineret
- Gradinaru Cristi, Bacău, loc 3 Naţional-Fond Maturi
- Cobzaru Daniel, Tecuci, loc 1 Naţional-Maraton Maturi
- Butucanu Stefan, Galaţi, loc 2 Naţional-Fond Maturi
- Festila Ioan, Neamţ, loc 2 Naţional-Maraton Internaţional
La primul concurs, de regulă, se reunesc peste 200 de crescători din minimum 3 judeţe şi se adună la start peste 7.000 de porumbei.
"274" 248274-RO-2004 f
Loc 34 EXPO. ORADEA
MARATON PALMARES
2007-2008
11 LANSARI - 9 CLASĂRI ÎN 2 ANI
6 ETAPE CLASATE PESTE 850 KM
PESTE 7.500 KM CLASAŢI ÎN 2 ANI !
Sezonul 2007
Loc 339 FOND MATURI F.C.P.R.
Loc 160 MARATON MATURI F.C.P.R.
- 135 general Terespol-I- 688 km 5.416 p
127 centru Bc. Terespol-I- 688 km 3.820 p
63 judeţ Bc. Terespol-I- 688 km 1.941 p
- 63 general Suwalki-I- 913 km 2.811 p
63 centru Bc. Suwalki-I- 913 km 2.187 p
18 judeţ Bc. Suwalki-I- 913 km 1.059 p
- 118 general Suwalki-II- 913 km 1.402 p
112 centru Bc. Suwalki-II- 913 km 1.136 p
57 judeţ Bc. Suwalki-II- 913 km 510 p
- 81 general Suwalki-III- 913 km 707 p
71 centru Bc. Suwalki-III- 913 km 623 p
Sezonul 2008
Loc 529 FOND MATURI+TINERI F.C.P.R.
Loc 76 FOND PALMARES 2007-2008 F.C.P.R.
Loc 169 MARATON MATURI F.C.P.R.
Loc 34 MARATON PALMARES 2007-2008 F.C.P.R.
Loc 17 MARATON INTERNAŢIONAL 2007-2008 F.C.P.R.
- 895 general Cycow 620 km 8.893p
468 centru Bc. Cycow 620 km 5.358p
461 judeţ Bc. Cycow 620 km 4.350p
- 299 general Terespol-I- 688 km 6.031p
284 centru Bc. Terespol-I- 688 km 3.465p
265 judeţ Bc. Terespol-I- 688 km 2.750p
- 122 general Dobrowa 859 km 4.442p
109 centru Bc. Dobrowa 859 km 2.448p
83 judeţ Bc. Dobrowa 859 km 1.974p
- 26 general Gdansk 1067 km 1.516p
13 centru Bc. Gdansk 1067 km 811p
5 judeţ Bc. Gdansk 1067 km 539p
- 76 general Suwalki-II- 913 km 682p
¨022¨ 338022-RO-2006 f
Sezonul 2007
Loc 363 FOND TINERET F.C.P.R.
Loc 147 MARATON TINERET F.C.P.R.
-285 general Chelm 592 km 9.682p
275 centru Bc. Chelm 592 km 6.011p
132 judeţ Bc. Chelm 592 km 3.752p
- 882 general Terespol-I- 688 km 5.416p
- 929 general Terespol-II- 688 km 4.800p
- 327 general Suwalki-I- 913 km 2.811p
295 centru Bc. Suwalki-I- 913 km 2.187p
114 judeţ Bc. Suwalki-I- 913 km 1.059p
Sezonul 2008
Loc 2838 FOND MATURI F.C.P.R.
Loc 577 FOND PALMARES 2007-2008 F.C.P.R.
- 1287 general Cycow 620 km 8.893p
708 centru Bc. Cycow 620 km 5.358p
675 judeţ Bc. Cycow 620 km 4.350p
- 123 general Dobrowa 859 km 4.442p
110 centru Bc. Dobrowa 859 km 2.448p
84 judeţ Bc. Dobrowa 859 km 1.974p
- 285 general Gdansk 1067 km 1.517p
139 centru Bc. Gdansk 1067 km 811p
102 judeţ Bc. Gdansk 1067 km 539p
¨Ochelaristul Tânăr¨ 344867-RO-2003 m
2004
Loc 111 FOND TINERET
2005
Loc 1385 FOND MATURI
Loc 151 MARATON MATURI
- 44 NAŢ. EST Krasnodon -II- 05 1006 km 1.024p
¨825¨ 344825-RO-2003 m
2005
Loc 1070 FOND MATURI
- 16 general Seredina Buda 05 844 km 1.595 p
- 444 general Suwalki-I- 07 913 km 2.811 p
169661-RO-2002
2005
Loc 1062 FOND MATURI
¨Negruţa¨ 245776-RO-2004 f
2005
Loc 101 FOND TINERET
- 353 general Terespol-I- 07 688 km 5.416 p
245765-RO-2004 m
2005
FOND TINERET
REZULTATELE DIN ULTIMII DOI ANI
SEZONUL 2008
- Cycow 620 km 8.893 p - 30 p. angajaţi/6 clasaţi
Loc 82 general Crescători din 230 participanţi
Loc 48 centru Bc. Crescători din 146 participanţi
Loc 41 judeţ Bc. Crescători din 109 participanţi
- Terespol I 688 km 6.031 p - 19 angajaţi/1 clasat
- Dobrowa 859 km 4.442 p - 10 angajati/6 clasati
Loc 9 general Crescători din 205 participanţi
Loc 8 centru Bc. Crescători din 127 participanţi
Loc 3 judeţ Bc. Crescători din 94 participanţi
- Suwalki I 913 km 2.761 p - 7 (tineri )angajaţi/0 clasaţi
- Terespol II 688 km 2.695 p - 5 (tineri) angajaţi/0 clasaţi
- Gdansk 1.067 km 1.516 p - 5 angajaţi/3 clasaţi
Loc 32 general Crescători din 177 participanţi
Loc 12 centru Bc. Crescători din 103 participanţi
Loc 8 judeţ Bc. Crescători din 86 participanţi
- Suwalki II 916 km 682 p - 5 angajaţi/1 clasat
FOND MATURI+TINERI
Loc 529, 2838 în Clasamentul F.C.P.R.
Loc 46, 240 în Clasamentul pe Asociaţie
Loc 1, 16 în Clasamentul pe Club
FOND PALMARES 2007-2008
Loc 76, 577 în Clasamentul F.C.P.R.
Loc 11, 60 în Clasamentul pe Asociaţie
Loc 1, 8 în Clasamentul pe Club
FOND CRESCATOR
Loc 485 în Clasamentul F.C.P.R.
Loc 26 în Clasamentul pe Asociaţie
Loc 5 în Clasamentul pe Club
MARATON MATURI+TINERI
Loc 169 în Clasamentul F.C.P.R.
Loc 5 în Clasamentul pe Asociaţie
Loc 1 în Clasamentul pe Club
MARATON INTERNATIONAL PALMARES 2007-2008
Loc 17 în Clasamentul F.C.P.R.
Loc 2 în Clasamentul pe Asociaţie
Loc 1 în Clasamantul pe Club
MARATON PALMARES 2007-2008
Loc 34 în Clasamentul F.C.P.R.
Loc 1 în Clasamentul pe Asociaţie
Loc 1 în Clasamentul pe Club
SEZONUL 2007
- Chelm 592 km 9.680 p - 24 angajaţi/2 clasaţi
- Terespol I 688 km 5.416 p - 8 angajaţi/3 clasaţi
Loc 57 general Crescători din 247 participanţi
- Terespol II 688 km 4.800 p - 8 angajaţi/2 clasaţi
- Suwalki I 913 km 2.811 p - 8 angajaţi/ 4 clasaţi
Loc 23 general Crescători din 202 participanţi
Loc 23 centru Bc. Crescători din 145 participanţi
Loc 10 judeţ Bc. Crescători din 74 participanţi
- Suwalki II 913 km 1.402 p - 4 angajaţi/1 clasat
- Suwalki III 913 km 707 p - 4 angajaţi/1 clasat
FOND MATURI
Loc 339 în Clasamentul F.C.P.R.
Loc 19 în Clasamentul pe Asociaţie
Loc 2 în Clasamentul pe Club
FOND TINERET
Loc 363 în Clasamentul F.C.P.R.
Loc 68 în Clasamentul pe Asociaţie
Loc 11 în Clasamentul pe Club
MARATON MATURI
Loc 339 în Clasamentul F.C.P.R.
Loc 10 în Clasamentul pe Asociaţie
Loc 2 în Clasamentul pe Club
MARATON TINERET
Loc 160 în Clasamentul F.C.P.R.
Loc 21 în Clasamentul pe Asociaţie
Loc 7 în Clasamentul pe Club